CBVE

CBVE-logo copia

Istoria Colegiului Biblic „Vocea Evangheliei” din Cernăuți

În Ucraina locuiesc 460 mii de Români, ceea ce constituie 1% din totalul populației a Ucraniei, care în prezent are 46 millionare de locuitori. Regiunea Cernăuți, deseori numină și Bucovina de Nord, este zona în care locuiește cea mai numeroasă comunitate de Români din Ucraina în număr de 220 mii, repartizați in 108 sate românești și 14 mii de locuitori ai orașului Cernăuți

Frumoasa si dulcea Bucovină de Nord, cântată si descrisă în operele clasicilor români ca și Vasile Alecsandri, Mihai Eminescu, Gheorghe Asachi, a fost sortită să treacă prin multe războaie, numeroase schimbării politice, foamete, deportări și prigoane religioase, care au lăsat urme adânci în istoria românilor de pe meleagurile Cernăuțului. Însă aceste împrejurări au contribuit și mai mult la consolidarea credinței în Dumnezeu, conștientizându-ne că orice pas din istoria noastră este în mâna Lui și ca existența noastră depinde de El.

Prin Harul lui Dumnezeu astăzi în regiunea Cernăuți funcționează o Comunitate de Biserici Penticostale Române. În 30 de sate românești, din cele 108, sunt deschise Case de Rugăciune a Bisericii Penticostale și se desfășoară servicii religioase regulate.

În condițiile actuale de libertate, comunitatea bisericilor de aici s-a confruntat cu nevoi și provocări. Pe o parte avem posibilitatea să ducem Evanghelia și la celelalte sate care încă nu au o Biserică Evanghelică, iar pe cealaltă parte Bisericile existente se confruntă cu nevoia de slujitori calificați și bine echipați.

În anul 2001 a fost fundat Colegiul Biblic în Cernăuți care funcționează în prezent subt denumirea „Vocea Evangheliei.” Pe parcursul acestor ani, colegiul biblic a echipat mulți tineri pentru slujirea creștină din Bisericile deja existente precum și pentru evanghelizarea satelor în care nu este o Biserică Evanghelică. Colegiul pregătește în program studii la zi atăt băieți căt și fete pentru slujirea creștină. La fel oferă posibilitatea de a studia Biblia în program de ne-rezident, tuturor slujitrilor implicați în slujire și persoanelor care nu pot frecventa cursrile la zi din motive temeinice.

Leave a Comment